marți, 28 decembrie 2010

Prajitura Georgiana


Cu ocazia sfintelor sarbatori de Craciun, m-am mobilizat si am realizat aceasta prajitura minunata care isi astepta randul de ceva (mai multa) vreme. Reteta o am de la cumnata mea, Georgiana, cereia ii multumesc din suflet pentru ea. Delicioasa, perfecta si spornica, aceasta prajitura este de preferat altora, mai ales pentru mesele speciale, deoarece mesenii vor fi fermecati de alaturarea perfecta a cremei de lamaie cu blaturile moi si colorate si cu glazura de ciocolata. Dar sa lasam elogiile si odele si sa trecem la treaba :), nu inainte de a recomnada ca aceasta prajitura sa fie facuta cu 1-2 zile inainte de a fi servita.
Ingredientele de mai jos sunt pentru tava mare de la aragaz (aia cu gaurele pe margine :) ).

** FOI:
*Blaturile de cacao:
- 120gr margarina
- 100g zahar
- 1ou
- 2 linguri cacao
- 1 lingurita amoniac stins intr-o jumatate de pahar lapte (100ml)
- aproximativ 300gr faina

Se freaca margarina cu zaharul, adaugam oul, cacao si amoniacul stins in lapte. Faina se adauga treptat, chiar depasind un pic canditatea data daca este nevoie. Trebuie sa obtinem o coca maleabila, nu prea tare. O impartim in doua si intindem doua foi pe care le coacem pe fundul tavii de la aragaz, dupa ce in prealabil am pus hartie de copt. Un sfat: intindeti foile direct pe hartia de copt, deoarece coca este un pic lipicioasa si un pic cam greu de manevrat. Evitati astfel lipirea ei pe blatul de lucru si ruperea ei la transferarea pe si de pe tava.
Foile le coacem pe raftul de sus al cuptorului, la foc moderat, aproximativ 20 de minute sau pana cand sunt gata.



*Blatul alb:
- 4 oua
- 4 linguri zahar
- 4 linguri faina

Separam albusurile de galbenusuri. Mixam galbenusurile cu doua linguri de zahar pana devin spuma. Albusurile le batem cu celelalte doua linguri de zahar pana obtinem o spuma tare si batoasa. Peste albusuri turnam incet galbenusurile si amestecam numai de jos in sus, incet, pentru a evita lasarea albusurilor. Dupa ce galbenusurile s-au incorporat, adaugam faina in ploaie, lingura cu lingura, continuand amestecarea de jos in sus. Recomand pentru aceasta operatie, un tel, fiind de un real ajutor la distrugerea si dispersarea bulgarasilor de faina in compozitie.
Coca obtinuta o coacem in tava de la aragaz, captusita cu hartie de copt, pe raftul de sus al aragazului, pana devine aurie.



*Crema:
- 500ml lapte
- 180g zahar
- 3 plicuri zahar vanilat
- 4 linguri faina
- 200g unt 82% grasime
- zeama de la o lamaie chiar si coaja


Faina se dizolva cu cateva linguri de lapte  intr-o farfurie. Restul de lapte se pune la fiert cu zaharul si cu zaharul vanilat. Cand laptele fierbe, turnam faina desfacuta in lapte si continuam fierberea, la foc mic si amestecand mereu, pana cand amestecul se ingroasa ca o budinca. Oprim focul si lasam la racit.
Untul il inmuiem si il frecam putin cu o lingura de lemn, cat sa nu mai fie o singura bucata.
Cand compozitia este rece, incepem sa o amestecam cu mixerul, adaugand treptat cate o lingura de unt. La sfarsit adaugam zeama de lamaie si coaja (razuita fin) daca va place si continuam mixarea pana cand compozitia este omogena.


Asamblarea prajiturii: blat de cacao - crema - blat alb - crema - blat de cacao - glazura.
Dupa asamblare, peste prajitura se pune un fund de lemn mai mare, si se lasa pana a doua zi, acoperita cu un stergar curat. A doua zi, peste prajitura turnam glazura.



*Glazura:
- 150g margarina
- 2 linguri cacao
- 5 linguri zahar 

Topim margarina intr-o craticoara, adaugam zaharul si cacao. Amestecam bine 2-3 minute apoi oprim focul. Lasam amestecul sa se racoreasca 5 minute si apoi o turnam peste prajitura. Lasam glazura sa se intareasca si apoi putem taia prajitura. Pentru o taietura "curata" recomand sa treceti lama cutitului prin apa fierbinte inainte de fiecare taietura.
Prajitura se pastreaza foarte bine si frageda cateva zile (5-6) daca o acoperiti cu folie alimentara si o tineti intr-un loc racoros.
Si acum cateva poze de profil :)







vineri, 17 decembrie 2010

De la copii pentru copii


"Elevii Scolii Nationale de Gaz Medias organizeaza in data de 18 decembrie 2010 la ora 11.00 la Sala Traube un spectacol de caritate pentru copiii defavorizati din Zlagna . Pretul unui bilet este de 5 lei. Toti banii stransi din bilete vor fi folositi in scopul achizitionarii de imbracaminte pentru acei copii. Multumim ! "

Am fost rugata sa promovez acest eveniment si o fac cu draga inima, mai ales pentru ca este vorba de copii :)
Laudabila initiativa eleviilor de la Scoala Nationala de gaz Medias, nu? Destul de  rar se intampla astfel de lucruri.

marți, 14 decembrie 2010

Colindul sfant si bun

Corul de camera " Mediensis" are placerea de a va invita joi, 16 decembrie, la ora 18, la sala Traube, la concertul extraordinar " Colindul sfant si bun". Intrarea este libera!!!
Primiti cu colindu' si sigur veti privi cu alti ochi sarbatorile de iarna :)

luni, 6 decembrie 2010

Danseaza alaturi de noi pentru o cauza umanitara

V-am spus vreodata cat de mult imi place zumba? Daca nu v-am spus, va spun acum ;)
 Am primit o invitatie pentru a participa la ZUMBATHON si vreau sa va invit si pe voi daca sunteti din Sibiu sau daca aveti drum la Sibiu in 11 decembrie. N-o sa va para rau :) Mai jos redau mailul primit:



Sambata, 11 decembrie 2010 ora 18:00 va invitam la ZUMBATHON, cea mai tare petrecere Zumba din acest an. Fondurile stranse la acest eveniment vor fi donate pentru Roxana Gherghel, o tanara de 21 ani din Sibiu care sufera de tertapareza spastica.


Ce este ZUMBATHON?

Zumbathon® este o clasa speciala de Zumba (Master Class) al carei scop este strangerea de fonduri caritabile. Te asteptam sa participi si tu la Zumbathon®. Este o modalitate foarte buna de a pierde intre 500 – 700 calorii distrandu-te la maxim si contribuind totodata la o cauza umanitara. O poti ajuta pe Roxana sa mearga in timp ce te distrezi si arzi calorii. Fondurile colectate la acest eveniment vor fi donate pentru Roxana Gherghel, o tanara de 21 ani din Sibiu bolnava de tetrapareza spastica.

Fa o fapta buna de sarbatori!

In preajma sarbatorilor de iarna putem sa oferim unei tinere speranta de a putea merge. Noi credem ca este un gest nobil pe care fiecare dintre noi il poate face. Ne ajutam pe noi (ardem calorii), ne distram pe coregrafii explozive si oferim o mana de ajutor unei tinere care nu a cunoscut pana acum bucuria de a dansa.

In luna magica decembrie va invitam sa luati parte la ZUMBATHON (ZUMBA Master Class Caritabil). Ia-ti prietenii si vino la ZUMBATHON. Impreuna putem sa oferim cel mai frumos cadou.
Nu ai facut pana acum “cunostinta” cu Zumba? Acum ai ocazia sa cunosti si tu cel mai indragit program dance-aerobic din intreaga lume. O sa te distrezi la maxim si o sa arzi o multime de calorii pe cele mai energizante ritmuri latino si nu numai. Am pregatit cele mai distractive coregrafii pentru cea mai tare petrecere ZUMBA din acest an.

Va asteptam!
Laurentiu & Claudia

11 Decembrie 2010 ora 18:00 (intrarea in sala incepand cu ora 17:30)
Sala de Sport a Liceului “Noica” (Scoala generala Nr.9), STR. OSTIRII, NR.5 (vezi harta aici)


IMPORTANT: Toti participantii trebuie sa vina cu echipament sportiv, incaltaminte de schimb, apa si prosop.

Pretul unui bilet este 15 lei cu rezervare prealabila sau 20 lei fara rezervare.
Se pot face rezervari telefonic la nr. 0745.139.692 sau prin mail la adresa office@zumbasibiu.com

Mai multe detalii aici : http://zumbasibiu.com/?p=2306

duminică, 5 decembrie 2010

Supa cu figurine de ou


M-am suparat foarte tare cand am vazut azi ca blogul meu iar a fost "sabotat" de photobucket :(  Nu am incarcat nimic in ultimele zile, prin urmare nu-mi dau seama unde e buba:( Iar va trebui sa vad blogul golas o vreme. Asta e :(
Dar sa lasam supararea la o parte si sa invingem mohoreala zilelor ploioase cu o supa vesela si gustoasa. Ideea este preluata din revista "Practic in bucatarie", insa a suferit ceva modificari.
Ingrediente:
**figurine de ou:
- 250ml lapte degresat
- 4 oua
- un praf de sare (cat iei in trei degete)
**supa:
- o salata verde
- 2 l apa
- 1/2 punga legume congelate (morcov, fasole pastai, ardei, pastarnac...) 
- 3 linguri ulei masline
- sare si piper dupa gust
Prima data pregatim compozitia pentru figurinele de ou.
Pui un vas cu apa la foc si lasi sa se infierbante bine.
Intr-un castron batem bine ouala cu laptele si un praf de sare.


Compozitia obtinuta o turnam intr-o punga rezistenta (cele pentru congelator sunt perfecte) si o legam bine la gura.


Dupa ce ne-am asigurat ca punga nu are defecte si compozitia nu curge afara din ea, o asezam in oala cu apa fierbinte, unde o lasam circa 30 minute (la foc mic mic) sau pana se intareste compozitia.


Dupa ce s-a intarit, scoatem coca din punga si o lasam sa se raceasca bine, apoi o taiem in felii grosute din care apoi decupam diverse figurine (inimioare, stelute, braduti,...) cu ajutorul formelor de biscuiti. Daca nu avem astfel de forme, taiem feliile de coca in bucatele mai mici. Gustul nu se schimba cu nimic, va garantez :)


Coca are consistenta unei branze telemea si nu este greu de manevrat.
Cat timp se raceste coca, in 2 l de apa punem la fiert legumele congelate si uleiul si pregatim o supa de legume. Potrivim de sare si piper si oprim focul. Merge folosita orice alta supa clara : de pui, de cucan, de rata, de vita...
In farfuriile in care servim supa, turnam supa de legume fierbinte, adaugam cateva figurine de ou si fasii de salata verde. Servim alaturi de paine prajita.
Pofta buna!
Supa este de efect si sigur va pacali orice copilas mofturos macar sa o guste, mai ales daca figurinele de ou sunt haioase (ursuleti, stelute, inimioare, braduti...)
Reteta de fata este conforma cu dieta Dukan - zile PL.


Sa ne fie de bine!

vineri, 3 decembrie 2010

Flan de ton cu lamaie


Azi va propun o reteta mai speciala, cu un gust minunat si rezultat deosebit. Reteta am gasit-o in cartea " O masa intr-o farfurie" si a fost dragoste la prima vedere.
Am adaptat-o la ingredientele ce le aveam deja cumparate, deci nu am folosit spanac. Asta insa nu va impiedica sa urmati reteta originala, care sunt sigura ca are un rezultat foarte bun. Pun si poza, poate intereseaza pe cineva :)



" Ciudatul blat de paine de porumb care este baza acestei tarte cremoase si hranitoare se face cu malai, preferabil nu din cel grisat, care se gaseste in orice bacanie." Cu acest sfat incepe reteta in carte, insa eu nu am gasit altfel de malai decat grisat, prin urmare l-am folosit pe ala. Am improvizat mult, dupa cum veti vedea in continuare :)

Ingrediente pentru 6 portii indestulatoare:
- o lamaie mare, spalata si taiata felii subtiri
- 3 oua
- 250 ml lapte
- 400g ton in ulei, scurs si sfaramat
- 100g tocatura taraneasca pentru umplutura (eu am pus doi pumni de cubulete congelate de legume asortate)
- 1 ceapa mica, tocata fin
- 300g supa crema de pui, ciuperci sau telina (eu am facut un sos bechamel cu supa de legume)
- 450g spanac decongelat, bine scurs (eu am folosit frunze de salata)
- 125g malai
- 60g faina
- 1/2 lingurita rasa de sare
- 1 1/2 lingurita rasa praf de copt
- 100 g unt topit

Incingem cuptorul.
Ungem o forma de tort cu diametrul de 25cm (tava mea are 27 cm diametru) si ii captusim fundul cu hartie de copt. Va sfatuiesc sa captusiti toata tava cu hartie de copt, mai ales daca folositi o forma de tort cu peretii detasabili, pentru ca altfel riscati sa va curga compozitia (care e destul de lichida) in cuptor. Asezam artistic feliile de lamaie pe fundul tavii.


Batem doua oua cu 125 ml lapte intr-un castron mare, apoi adaugam tonul, tocatura taraneasca, ceapa si supa-crema. 


Se toarna incet jumatate din amestecul cu ton peste feliile de lamaie din forma, apoi se acopera cu spanacul tocat (in cazul meu frunze de salata oparite si tocate), avand grija sa intindem bine, pana la marginea formei.


 Peste spanac intindem bine cealalta jumatate de compozitie cu ton.
Malaiul, faina, sarea si praful de copt se amesteca intr-un castron cu oul si laptele ramase si cu untul topit. Amestecam bine si turnam coca peste umplutura cu ton.



Tava astfel pregatita o bagam la cuptor, pe raftul din mijloc, pana se rumeneste si este tare in mijloc.


Desprindem marginile flanului de tava cu un cutit si-l rasturnam cu grija pe un platou. Inlaturam hartia de copt si putem servi.




Si asa arata poza din carte :)


Concluzie: a fost foarte bun si in mod sigur voi repeta experienta:)
Pofta buna!

miercuri, 17 noiembrie 2010

Salata de iarna


Urmatoarea salata este foarte usor de facut, delicioasa si perfecta pentru o zi friguroasa cu miros de ploaie si vant.
Ingrediente pentru 4-5 portii mari:
- 1kg cartofi (sa nu fie prea mari)
- 1 ceapa alba
- 1 ceapa rosie
- 3 catei usturoi
- 5 oua
- 200 g masline fara samburi
- 1 lingura rasa Mirodenia
- piper macinat
- 6 linguri ulei

Cartofii ii spalam bine si ii fierbem in coaja. Sunt gata cand dintii unei furculite penetreaza usor cartoful. Ii scoatem pe o tava si ii lasam sa se raceasca in coaja lor.
Oulale le spalam bine si le punem la fiert in apa rece cu sare. Din momentul in care apa fierbe, lasam vasul pe foc inca 6 minute. Cand sunt gata, lasam ouale in apa rece pentru un minut (teoretic, asta ar trebui sa usureze curatatul oualor de coaja) ,le curatam si apoi le taiem in bucatele.
Cartofii raciti ii curatam de coaja si ii taiem bucati mai grosute. 
Atat bucatelele de ou cat si cele de cartof le punem intr-un vas rezistent la caldura. Peste ele adaugam maslinele taiate. Eu am cumparat niste masline imense :) Fara exagerare, erau cat o nuca mica :) Au fost foarte carnoase si bune, iar samburele a fost mic si subtire. Cred ca observati in poze cat de mari sunt sferturile de maslina :))
Curatam ceapa si usturoiul si le tocam mai din topor, adica nu prea fin. Punem uleiul la incins si calim ceapa si usturoiul pana devin sticloase. Adaugam o lingura rasa de Mirodenia si mai lasam pe foc 30 secunde, amestecand mereu. Rezultatul il turnam in castron, peste cartofi, oua si masline. Amestecam usor, astfel incat toate sa se cunoasca si sa se imprieteneasca. Adaugam si piper negru macinat, pentru un plus de savoare.
Acoperin castronul si lasam 10 minute inainte de a o servi.


Optional putem presara patrunjel proaspat, insa eu nu am simtit nevoia.
Se serveste imediat dupa cele 10 minute alocate odihnirii mancarii, simpla sau insotita de salata de varza murata sau muraturi.
Pofta buna!


vineri, 5 noiembrie 2010

Pozele incarcate pe blog - nelamuriri si curiozitati

Acest articol a aparut in urma unei discutii in contradictoriu cu Catalina in cadrul comentariilor de la articolul "Ma ajuta cineva?" .
Catalina sustine ca toate pozele incarcate pe blog, indiferent daca sunt incarcate direct din calculatorul personal sau de pe un site unde avem pozele stocate (photobuket, flickr...), se stocheaza automat in programul picasaweb.
Eu spun ca nu este adevarat si vin cu dovezi:) Pentru a vizualiza pozele intr-o marime mai mare, dati click pe ele.
Am acesat contul meu google si am apasat pe Picasa Web Albums:


Aici s-a deschis urmatoarea pagina:


Dupa cum puteti observa, apar toate cele trei bloguri ale mele in aceasta pagina, plus pozele utilizate la profil. Sub fiecare coperta de album este scris numarul de poze pe care le contine. In albumul Cristina's World sunt 102 poze, dupa cum bine se observa. Oricine poate vedea (si numara daca are chef) ca pe blogul meu sunt postate mult mai multe poze :) Dar sa dam click pe album si sa vedem ce poze contine:





Acestea sunt toate pozele din album. Aceste poze sunt exact pozele pe care nu le-am incarcat pe photobuket ci le-am incarcat pe blog direct din calculatorul meu.
Cand scrii un articol pe blog si vrei sa-i atasezi una sau mai multe poze, deschizi aceasta pagina:


Aici ai doua optiuni:
1. incarci imaginea/imaginile de pe calculatorul tau (incercuit cu rosu)
2. incarci imaginea/imaginile de pe web (incercuit cu verde)
Daca incarci imaginea direct de pe calculatorul tau, se intampla urmatorul lucru: acea imagine trebuie sa aiba o adresa virtuala de internet (URL) si trebuie transformata intr-un cod (HTML) pentru ca ea sa apara pe blog. Nu poti copia pur si simplu imaginea de pe calculatorul tau si apoi sa o atasezi cu paste unui articol de pe blog. Blogger s-a gandit la asta si s-a mai gandit ca nu toata lumea are cont pe site-uri de stocare imagini (photobuket, flickr...). Prin urmare, toate pozele incarcate de pe computerul vostru sunt direct stocate intr-un program afiliat la blogger, Picasa Web, care face pozelor adrese virtuale si coduri HTML permitand astfel postarea lor pe blog. Blogul este un jurnal virtual, la baza lui fiind o gramada de coduri, nu este un document word. :) Deci daca transformam pozele in coduri, atunci va fi totul in regula :) Daca modificam poza in fereastra de postare noua (o miscoram de exemplu), atunci vom avea o poza noua, ea stocandu-se automat pe Picasa Web, de aceea apare o poza de mai multe ori in album. Daca stergeti sau mutati poza de pe calculatorul vostru, ea nu se va sterge de pe blog sau de unde ati folosit-o pentru ca este stocata pe Picasa Web, insa daca o stergeti de pe Picasa Web, da!
Daca avem cont pe site-uri de stocare imagini, atunci incarcand acolo pozele, acele site-uri ne ofera pentru fiecare poza in parte codul HTML si adresa URL. Fiind deja stocate undeva si fiind deja transformate in coduri, nu mai este nevoie ca imaginile sa mai fie stocate inca o data. De aceea Blogger ne ofera o a doua optiune (incercuita cu verde), cea de a incarca imagini de pe web. Pentru asta, trebuie sa copiem adresa URL (direct link) din dreptul pozei pe care dorim sa o folosim si sa ii dam paste in casuta alocata acestei optiuni. Daca modificam poza, ea nu se va mai stoca inca o data, deci nu vom avea dubluri. Eu prefer sa editez poza (pe site-ul unde o am stocata, deoarece imi ofera multe posibilitati de editare) inainte de a o folosi si abia apoi sa-i copiez adresa URL, folosind astfel adresa pozei deja modificata.
Fiecare site de stocare imagini aloca fiecarui utilizator un anumit spatiu pentru stocarea imaginilor. In cazul in care depasiti acest spatiu alocat, o parte din poze sau chiar toate nu vor mai fi vizibile in locurile unde le-ati utilizat (bloguri, site-uri, forumuri). Acest lucru mi s-a intamplat si mie de curand :) In acest caz, ori treceti la contul pro al site-ului utilizat pentru stocarea imaginilor si platiti o anumita suma/luna, caz in care spatiul alocat stocarii imaginilor va fi nelimitat, ori va faceti un alt cont :) si stergeti din vechiul cont ceva imagini pentru a nu mai fi depasit spatiul alocat si pentru ca pozele folosite pe bloguri, forumuri si site-uri sa devina iar vizibile. Spatiul alocat nu este masurat in numar de poze, ci in MB si GB. Deci puteti incarca de exemplu in acelasi spatiu alocat 100 de poze mici sau 30 de poze foarte mari. Trebuie sa mai stiti ceva: daca mutati sau stergeti poza de pe site-ul de stocat poze, ea se va sterge automat si din locul in care ati folosit poza (blog, forum, site).
Atentie! Unele situri de stocare imagini permit vizualizarea pozelor dupa ceva numar de zile de la rezolvarea situatiei de mai sus, deci pregatiti-va cu rabdare si calm sa asteptati :) La mine problema s-a rezolvat in sfarsit si acum am iar toate pozele pe blog :)
Sper ca acum sa fie putin mai clara problema asta. Catalina, te astept sa-ti dai cu parerea! :)
Daca aveti nelamuriri sau complectari, va astept sa le puneti la comentarii.
S-aveti o zi buna!

miercuri, 3 noiembrie 2010

Gogosi delicioase si pufoase de post




Am hotarat sa impart cu voi reteta geniala a soacrei mele de gogosi delicioase si pufoase de post :) De cate ori venea la mine in vizita o rugam sa-mi faca aceste gogosi minunate. Pentru ca soacra mea vine foarte rar la noi, mai precis o data pe an, mi-am luat inima in dinti, mi-am suflecat manecile si m-am apucat de framantat coca ca doar pofta nu trece asa... de la sine :)
Din cantitatile de mai jos au rezultat 15 gogosi mari (diametrul aproximativ 10-12cm).
Ingrediente:
- 500g faina(cantitatea este aproximativa deoarece e posibil sa mai fie nevoie de 3-4 linguri faina in plus)
- 200 ml apa calda
- 12g drojdie proaspata (o jumatate de cubulet)
- 1 lingura zahar
- 1/2 lingurita sare
- 1 lingura margarina
- ulei pentru prajit

Intr-un castron incapator punem faina si formam in mijlocul ei o adancitura. In adancitura faramitam drojdia si o amestecam cu zaharul si cu 50ml apa calda (nu fierbinte!). Lasam maiaua sa creasca 10 minute.



Dupa ce maiaua a facut bule si timpul alocat cresterii a trecut, cu ajutorul unei furculite incorporam in maia faina, turnand din cand in cand si apa calda ramasa.


Cand coca incepe sa se formeze, adaugam sarea si margarina.


Framantam bine cu mana si incorporam toata faina din castron. Coca trebuie sa se dezlipeasca singura de pe maini si de pe peretii castronului, de aceea, daca mai credem de cuvinta si coca e prea moale, mai putem adauga cate un pic de faina pana obtinem rezultatul dorit. La sfarsit coca trebuie sa arate asa:


Acoperim castronul cu un servet curat si lasam coca la crescut 20 minute in loc caldut si fara curenti de aer rece. Nu se lasa mai mult la crescut, pentru ca aluatul se acreste - asa zice soacra mea si eu nu indraznesc sa zic altfel :)




Este momentul sa punem uleiul la incins intr-o tigaie adanca si incapatoare. Este foarte important ca uleiul sa fie bine incins inainte de a ne apuca de prajit gogosile. Focul se pastreaza moderat.
Ungem o tava cu ulei si ne ungem si palmele tot cu ulei. Rupem din aluat bucati de marimea unui ou mare si le dam forma de bile. Le punem toate pe tava unsa.


Luam cate o bucata de coca si o intindem cu mana usor, iar la mijloc ii facem o mica gaura. Aceasta gaura va impiedica formarea unei bule mari si goale in mijlocul gogosii. Gogosile le prajim in uleiul incins, avand grija sa le intoarcem si pe partea cealalta. Sunt gata cand au o culoare aurie.




Cand sunt gata le scoatem pe servetele pentru ca surplusul de ulei sa fie absorbit.
Se servesc fierbinti.
Simple, cu gem, cu toping de ciocolata sau de fructe de padure, cu zahar pudra, cu cascaval... Sunt minunate oricum :) Sunt moi, pufoase si geniale :)











Pentru variatie, puteti face gogosi umplute :) Intindeti bilele de coca si pe jumatate de gogoasa puneti umplutura (branza dulce cu stafide, mere razuite cu scortisoara, sunca si cascaval, telemea, varza calita, ceapa calita, carne tocata calita, marmelada, etc.), acoperiti cu cealalta jumatate de gogoasa si uniti bine marginile. Prajiti, scurgeti de ulei si serviti :)
Pofta buna!

Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor

"Mainile tale ar trebui sa protejeze, nu sa pedepseasca. Ridica mana impotriva bataii copiilor" este o campanie de eliminare a ...

Cele mai vizualizate retete in ultima saptamana